Șoferiță rănită, în Ițcani, după o intrare în intersecție pe Roșu

Un accident rutier între două autoturisme a avut loc miercuri seară, în municipiul Suceava, în cartierul Ițcani, la intersecția din zona Lidana.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

În urma evenimentului rutier, o femeie în vârstă de 27 de ani a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Aceasta din urmă era șoferița unui autoturism care se deplasa regulamentar.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că, în jurul orei 21.00,  un șofer în vârstă de 38 ani a condus un autoturism marca Audi, pe strada Zefirului, iar la intersecția cu strada Grigore Alexandru Ghica, nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric, intrând în coliziune cu autoturismul marca Ford, care era condus pe drumul principal de o tânără în vârstă de 27 de ani, care circula regulamentar pe direcția de deplasare dinspre municipiul Suceava către comuna Pătrăuți.

La spital, tânăra a fost diagnosticată cu o  contuzie abdominală.

FOTO: 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice în municipiul Fălticeni

O campanie de colectare a deșeurilor se va derula în municipiul Fălticeni în perioada 8-13 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.