Luni, în jurul orei 14.00, pe strada Scurtă din municipiul Suceava, a avut loc un accident între o motocicletă și un autoturism.
Din cercetările poliției rezultă că un șofer în vârstă de 35 de ani, din Siret, care conducea un autoturism Audi, pe strada Scurtă din Suceava, ajuns la intersecția cu intrarea numărul 2 de la Spitalul Județean, a efectuat viraj la stânga spre spital, fără a se asigura corespunzător și fără a acorda prioritate motocicletei KTM, conduse de un tânăr în vârstă de 16 ani, din satul Șerbănești, comuna Zvoriștea, care circula regulamentar dinspre strada Zorilor spre bulevardul 1 Mai.
Impactul a fost destul de violent iar accidentul a fost înregistrat de o cameră de supraveghere de pe casca motociclistului.
Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de „traumatism coloană cervicală” – rănit ușor.
Poliția a constatat că băiatul de 16 ani are permis de conducere corespunzător categoriilor Am și A1.
Atât el cât și șoferul au fost verificați cu etilotestul, nefiind băuți.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
