Un minor de 17 ani și-a găsit sfârșitul în apele unui iaz, în care intrase pentru a face o baie. Nenorocirea a avut loc vineri, la orele amiezii, în satul Sârghiești, din comuna Todirești. Adolescentul era din comuna Mitocu Dragomirnei și venise la locul unde avea să moară împreună cu un unchi.
La proprietatea din Sârghiești era amenajat un spaţiu de agrement, respectiv foişor, grătar şi iaz. Imediat după ce a ajuns la destinație, minorul a anunțat că va intra în apă pentru a face o baie, dar unchiul și proprietarul l-ar fi avertizat să nu intre în apă. Băiatul a ignorat aceste sfaturi, iar la scurt timp după ce a intrat în apă s-a înecat. Cei doi adulți au sărit după el și l-au scos din apă și au început manevrele de resuscitare.
La fața locului a ajuns și un echipaj al ambulanței, care a continuat manevrele de resuscitare. Din păcate, minorul nu a mai putut fi readus la viață, iar în jurul orei 15.00 s-a declarat decesul.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
