În dimineața zilei de joi, 8 mai, în jurul orei 6.45, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin 112 de către o femeie care a anunțat că vecinul ei, Florin Iordache, în vârstă de 44 ani, a căzut pe scări și respiră greu.
Florin Iordache locuia singur pe strada Jean Bart și era cunoscut cu mai multe afecțiuni medicale.
Martorii au relatat că lui Florin i s-a făcut rău în timp ce urca scările blocului unde stătea și l-au găsit întins pe jos, în zona scărilor la etajul al doilea. Florin era conștient dar nu putea să vorbească.
Un echipaj SMURD deplasat la fața locului l-a declarat decedat în jurul orei 7.30.
Florin Iordache a fost un copil abandonat de la o zi la orfelinat.
Imediat după 1990, a fost adoptat de ceferiștii suceveni. El a fost și cazat mult timp de aceștia și și-a dus traiul vânzând diferite produse prin trenuri. Florin a fost la ”serviciu”, în trenuri, până în ziua în care a murit.
Florin era un băiat vesel, cu bun simț, care nu deranja pe nimeni.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
