Suceava Jazz Fest a ajuns la ediția a II-a

Suceava Jazz Fest se va derula anul acesta în perioada 24-25 iulie.

Ajunsă la ediția a II-a, manifestarea se va derula la Cetatea de Scaun a Sucevei.

Dacă la ediția de anul trecut au fost peste 600 de oameni, organizatorii se așteaptă la o afluență sporită în iulie.

Festivalul este inspirat și de spiritul Ancăi Parghel, una dintre cele mai importante voci ale jazzului românesc, originară din Bucovina.

Unul dintre invitații acestei ediții este Sorin Zlat, pianist, compozitor și orchestrator, recunoscut pentru parcursul său internațional și pentru un limbaj muzical care îmbină rigoarea jazz-ului cu influențe clasice și contemporane.

Are în palmares peste 20 de premii naționale și internaționale, printre care Marele Premiu la Jacksonville Jazz Piano Competition, Montreux Jazz Festival, Monaco Jazz Festival și Europafest.

Un alt invitate este Emil Bîzgă, trompetist american de origine română și compozitor cu o activitate remarcabilă pe scenele internaționale, apreciat pentru expresivitate și stilul său personal.

Alături de Emil Bîzgă vor fi frații Parghel, într-un moment special care duce mai departe moștenirea artistică a Ancăi Parghel.

Pe scena suceveană vor mai urca Andra Botez Quintet, PANIKA (USA), Șubi Tuba și RC & The Melody Makers – Pop Goes Jazz –

Biletele sunt disponibile online. Organizatorii au lansat și biletele Super Early Bird, disponibile în număr limitat.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

O menajeră a furat din camera unui pensionar suma de 16.000 de lei

O femeie care lucra ca menajeră la o pensiune din Vatra Dornei a furat o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.