Fotografie cu Paraschiva Iurașcu, bunica lui Mihai Eminescu, îngropată în vechiul cimitir de lângă biserica de lemn din satul Bănești

În acest sumar material video vă prezentăm câteva date biografice și fotografia bunicii materne a lui Mihai Eminescu, Paraschiva Brihuescu/Donțu/Iurașcu (după căsătoria cu stolnicul Vasile Iurașcu ar fi purtat numele de Ioana, susțin unii eminescologi), îngropată aici la Bănești la bisericuța cu hramul „Sf. Nicolae”. Satul Bănești, atestat încă de la 1622, adăpostește această biserică de lemn care, de la 1706, de peste 300 de ani, stă martoră tăcută a istoriei noastre. De aici începe partea cunoscută a vieții satului ancorată în credința noastră strămoșească, spațiu cultural istoric în care se integrează și povestea pe care vreau să v-o spun astăzi. Deși vechiul cimitir din curtea bisericii nu mai există la suprafață, în curtea acestei biserici odihnește Paraschiva, bunica Poetului Național, cea care a adus pe lume nouă odrasle, trei de parte bărbătească și șase fete, printre care și Raluca, „dulcea mamă” a lui Eminescu care i-a insuflat dragostea pentru natură și poezie.

O fotografie rară, de la Memorialul Ipotești ne-o arată pe Paraschiva Iurașcu (născută Donțu) în tinerețe, cu o privire calmă și așezată, purtând ținuta specifică vremii.
Sfârșitul ei a fost unul tragic, în 27 noiembrie 1834 Paraschiva Iurașcu moare în urma unui accident de trăsură. Piatra ei funerară, descoperită de prof. I.D. Marin de la Stâncești în anul 1958, păstrează un epitaf cutremurător despre „maica pre iubită” căzută cumplit „din trăsura călătoare”, piatră care astăzi poate fi văzută în interiorul bisericii. Tot aici, pe aceste meleaguri, la puțin peste 1 km în linie dreaptă, în localitatea Stamate, regăsim originea numelui „Donțu”, atât de prezent în toponimia locală prin Vadul Donțului, Tarlaua Donțului, Cotul-Donț. Acesta provine de la străbunicul poetului, Alexa Potloff-Donțu, un personaj slav misterios (spune Matei Eminescu, singurul biograf al familiei), nobil venit din Rusia care trăia incognito pe malul Siretului. Este fascinant cum ADN-ul geniului românesc poartă în el fărâme din cei care au viețuit pe aceste meleaguri transmise prin străbunici, bunici și prin mama sa, Raluca.

Subiectul vieții bunicii materne a Poetului, după cum e binecunoscut, se regăsește tratat în linii mari în lucrări ale unor autori consacrați— I.D. Marin, A.Z.N. Pop, Gh. Ungureanu, Ion Roșu, Pavel Țugui, apoi în articolele gazetarului Ion Drăgușanul, iar mai recent, potrivit relatărilor unui localnic, D.M. Gaftoneanu, pe urmele unei străvechi istorisiri de familie, au apărut noi amănunte referitoare la existența acelui personaj Donțu (considerat legendar de către unii) în satul Bursuceni la catagrafia 1772-74, la gura de vărsare a Pârâului Sălăgeni în Siret, și la rubedeniile depistate la Ipotești, Agafton, Stâncești, Joldești, Brehuești, Cătămărești, Sarafinești și Botoșani. Facem mențiunea că Bursuceni, Corocăiești, Brehuești, Dumbrăveni, Bănești, Stamate (Bălușeni), Corni, Slobozia, regăsite ca așezări medievale pe malul apei Siretului, au tot migrat de-a lungul timpului până la locațiile din prezent, afirmație susținută de consemnările din diverse hărți și de istoria transmisă prin viu grai.

Din păcate, în trecut vechiul cimitir a fost abandonat, iar în perioada comunistă locul cimitirului a devenit fâneață sau livadă, iar locul exact al mormântului s-a pierdut.
Considerăm că este de datoria noastră să procedăm la o reparație morală, nu putem lăsa amintirile transmise din generație în generație de către străbunii noștri să cadă pradă uitării, de aceea lansăm o inițiativă extrem de generoasă ca, împreună cu oameni pasionați de cultură, să marcăm acest loc prin amplasarea unei plăci comemorative din marmură și a unui cenotaf.

Vă invit să redăm demnitatea acestui spațiu și să onorăm rădăcinile din Bănești ale Marelui Poet și Publicist Mihai Eminescu, simbolul culturii noastre naționale, cu tot respectul pe care îl merită!

Ionel Curcan

Video

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ din Stamate care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Șase adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care în luna mai a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.