Anunțată de mai mult timp greva cadrelor didactice din învățământul preuniversitar se amână.
Aceasta era programată pentru a doua jumătate a lunii mai, dar din cauza căderii Guvernului sindicaliștii au anunțat că vor decala greva.
A fost inițiat și un referendum în școli și doar 19,2% dintre respondenți au votat în favoarea protestelor.
„În urma centralizării opțiunilor exprimate de membrii de sindicat, s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile obiective și statutare pentru declanșarea acestui protest. Concret, din totalul membrilor celor două federații, procentul celor care au votat <DA> la referendumul pentru declanșarea grevei generale este de 19,2%.
„Mulți dintre colegii care au votat DA pentru greva generală au demonstrat că sunt gata de luptă. Însă, în același timp, pe toate canalele de comunicare, am primit și am ascultat cu atenție mesajele venite din teritoriu. Există o îngrijorare reală și perfect întemeiată: o grevă declanșată acum, fără a avea la masa negocierilor un Guvern cu puteri depline, va rămâne fără niciun rezultat”, au transmis Colegiile Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Nemulțumirile angajaților din sistemul educațional rămân astfel nerezolvate.
„Avertizăm pe această cale că, în situația extrem de probabilă în care viitorul Executiv va fi refractar la problemele care afectează grav învățământul preuniversitar – atât salariații, cât și beneficiarii primari – acțiunile de protest vor fi reluate. Acestea se vor desfășura conform unui nou calendar, stabilit exclusiv în urma consultării membrilor noștri”, au precizat sindicaliștii.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
