Duminică în jurul orei 20.00, un șofer de 34 de ani din satul Bănești, în timp ce conducea o autoutilitara marca Fiat pe un drum comunal neclasificat din interiorul comunei Fântânele, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu podeţul din faţa unui imobil. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.
La locul accidentului a ajuns și un echipaj al Ambulanței Suceava, iar șoferul a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
„La Unitatea de Primiri Urgenţe, a ajuns un pacient de 34 de ani, politraumatizat în urma unui accident rutier, conștient, cooperant fiind încă sub investigații. Preliminar este un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință și o contuzie la nivelul coloanei lombare, așteptăm si restul rezultatelor”, a declarat medicul Cristian Radu de la Sectia Primiri Urgențe Suceava.
Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au demarat cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modalităţii de producere a evenimentului rutier.
Foto
Video
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile







