Cântece, dansuri și tradiții în cea de-a patra vizită de schimb din cadrul proiectului „Hand to Hand – Together in Europe”

Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni este coordonatorul parteneriatului de schimb interșcolar „Hand to Hand – Together in Europe”, număr de referință 2018-1-RO01-KA229-049337. Acest proiect pentru susținerea schimbului de bune practici este adresat elevilor cu vârste între 12 și 15 ani și are ca prioritate principală promovarea valorii sociale și educaționale a patrimoniului cultural prin activități în domenii variate, cum ar fi: literatură, meșteșuguri, istorie, mediu înconjurător, muzică și dansuri.

Cel de-al patrulea schimb de grupuri de elevi pe termen scurt din cadrul proiectului s-a derulat în perioada 17 – 21 februarie 2020, fiind găzduit de către școala parteneră Rīgas 22. vidusskola din orașul Riga (Letonia).

Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni a fost reprezentat de către șase eleve din clasa a VIII-a: Adelina Ștefan, Denisa Alexandra Ștefănucă, Louisa Florentina Anița, Claudia Rianna Maria Corduneanu, Lorena Maria Zaiț și Amalia Beatrice Musteață, precum și de către prof. Mihaela Apetrei (directorul școlii), prof. Niculina Pintilii (coordonatoarea proiectului), prof. Mihaela Paula Dranca (coordonatoarea clubului de muzică și dans din cadrul proiectului) și prof. Ionela Rodinciuc (profesor de sprijin lingvistiv în limba engleză).

Această activitate transnațională a fost dedicată clubului „Suntem noi! – cântece și dansuri”, având ca temă familiarizarea cu folclorul, patrimoniul muzical și evenimentele culturale din cele cinci țări partenere : România, Italia, Letonia, Turcia şi Portugalia. Elevii participanți au prezentat activitățile derulate până în acel moment în cadrul clubului la nivel de școală, precum și informații despre evenimente culturale și artistice prin care se promovează zestrea muzicală. Echipa română a oferit detalii interesante despre Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”, Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, Târgul de fete de pe Muntele Găina și Festivalul internațional de folclor „Nunta Zamfirei”. Un moment mult așteptat a fost parada costumelor populare, în cadrul căreia participanții au putut admira un costum integral din zona etnografică Bucovina și au primit informații detaliate despre costumele din regiunile Maramureș, Mărginimea Sibiului și Oltenia.

Activitățile au continuat cu un spectacol de cântece și dansuri tradiționale specifice fiecărei țări partenere. Eleva Denisa Alexandra Ștefănucă a interpretat cântecul „Bucovină, mândră floare”, apoi întreaga echipă română a prezentat, cu grație, sincronizare și multă veselie, o suită de dansuri din zona Moldovei. De asemenea, elevii din toate țările partenere au lucrat în echipe transnaționale la pregătirea și prezentarea unor momente artistice, ce au inclus o îmbinare de teatru, muzică și dans, inspirate de activitățile extracurriculare organizate anual de școala gazdă și intitulate „Creative gatherings”.

Programul vizitei de schimb a mai cuprins multe activități interactive pentru elevi, cum ar fi decorarea unor tricouri prin tehnica imprimării serigrafice în cadrul unui atelier organizat la Muzeul de Arte Decorative și Design din Riga și experimentarea stilului de viață al cavalerilor teutoni, prin atmosfera medievală recreată în castelul din orașul Cesis. Cu ocazia vizitei de documentare organizată de școala gazdă, participanții au avut ocazia să admire clădirile impresionante din centrul vechi al orașului Riga, zonă inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și din orașul Cesis. De asemenea, toți participanții s-au familiarizat cu numeroase instrumente muzicale tradiționale într-un atelier de lucru extrem de antrenant. În ultima zi, elevii au învățat un dans popular leton și au participat la întreceri sportive și jocuri de dezvoltare personală.

Cel de-al patrulea schimb de grupuri de elevi pe termen scurt din cadrul proiectului „Hand to Hand – Together in Europe” a reprezentat o experiență valoroasă atât pentru elevi, cât și pentru cadre didactice, oferind oportunitatea dezvoltării abilităților de comunicare în limba engleză și de lucru în echipă, precum și schimbului de bune practici între școlile partenere. Toți participanții au descoperit informații despre patrimoniul muzical și cultural din toate țările partenere, s-au familiarizat cu istoria, cultura și stilul de viață din Letonia și au legat prietenii transnaționale.

A consemnat prof. Rodinciuc Ionela

Foto

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ din Stamate care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Șase adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care în luna mai a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.