Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit miercuri ora 10:10, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o garsonieră, dintr-un bloc de locuinţe, de pe strada Ion Neculce, din municipiul Suceava. La sosirea echipajelor, ardeau mocnit mase plastice în interiorul garsonierei, cu degajări mari de fum dens şi negru, care a inundat atât locuinţa, cât şi casa scării. Înainte de sosirea militarilor, persoanele aflate în bloc s-au autoevacuat şi se aflau în siguranţă. Este vorba despre 20 de adulţi şi 3 copii. Salvatorii au pătruns în interior şi au lichidat incendiul, după care au ventilat natural zona. Incendiul a fost lichidat la ora 11:11 şi au ars mase plastice de la un frigider şi circa 3 metri liniari din izolaţia unui cablu electric. De asemenea, fumul a degradat interiorul garsonierei pe o suprafaţă de aproximativ 25 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată, de la frigider.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
