Mesajul postat astăzi pe pagina oficială de Facebook a cântăreţei este unul emoţionant:
DRAGII MEI, DRAGII MEI DRAGI, Doamne, ce zi frumoasă mi-aţi făcut ieri!!! Telefoanele, mesajele, comentariile dumneavoastră nu au contenit deloc şi mi-au umplut ziua de emoţii, de zâmbete, de lacrimi de împlinire!! M-aţi făcut să scap de povara anilor din cârcă, m-aţi făcut să simt că zbor, m-aţi făcut să simt că am împlinit abia treizeci de ani!!
Doamna Ileana Constantinescu, reprezentanta de frunte a cântecului muntenesc, pe care am ascultat-o şi admirat-o de copilă, mi-a cântat la telefon „La mulţi ani!” atât de frumos, cu un glas atât de curat şi de cald, încât mi-am simţit inima în gât de emoţie!! De la mic la mare, din meleagul meu sau de peste mări şi ţări, colegi, prieteni şi admiratori, mi-aţi fost alături şi nu m-aţi lăsat să mă simt singură nici măcar o secundă!
DRAGII MEI DRAGI, plecăciune vouă, până la pământ!! Pentru toate urările dumneavoastră, vă mulţumesc cu toată dragostea sufletului meu!!! Tot ce mi-aţi dorit mie, să vi se întoarcă înmiit!! Mă rog Celui de Sus pentru binele şi pentru sănătatea fiecăruia dintre voi!! Eu am ramas şi rămân, în suflet, aceeaşi fată de la ţară şi slujitoare a cântecului popular, a dumneavoastră, Sofia Vicoveanca!
VĂ ŢUC SUFLETUL, TUTUROR!!!
P.S.: Diseară cânt la Siliştea de Brăila! Pe cei din preajmă, abia aştept să ne întâlnim, să vă răsplătesc cu cântecul meu de-acasă! Sursa Facebook
Renumita interpretă română de muzică populară, poetă și actriță de film din zona Bucovinei, Sofia Vicoveanca, a împlinit ieri 23 septembrie, 75 de ani.
Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941, în comuna Toporăuţi, regiunea Cernăuti. Numele de fată a fost Sofia Fusa, iar după căsătorie a primit numele de Micu. In copilărie, tatăl său a fost luat prizonier de către sovietici, iar ulterior s-au mutat în comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava, localitate de unde îi revine şi numele de scenă. In comuna Toporauti, familia sa era destul de înstărită: aveau casa frumoasă, vite, prăvălie, dar după ce s-au mutat la Vicovu de Jos au pierdut tot. Astfel, din cauza lipsurilor, Sofia a învăţat să coase și să ţese covoare apoi la vârsta de 6 ani a mers la şcoală.
Dragostea pentru cântec a moştenit-o, de asemenea, de la mama să. În timpul verii mergea la muncă câmpului cu ziua şi era rugată de către ţărani să le cânte pentru că au auzit că are o voce frumoasă. A absolvit Şcoală Populară de Arte din Suceava iar în 1959 a devenit artista profesionistă a Ansamblului de cântece şi dansuri “Ciprian Porumbescu”din Suceava. Artista s-a căsătorit cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în 2001, împreună cu care are un fiu. După ce a născut, artistei i s-a schimbat glasul şi a dobândit o voce cu tonalitate mai gravă ce cânta cu jale şi dor cântecele moldoveneşti, cântece de leagăn, de dragoste dar şi de voie bună.
În anul 1965 apare primul său disc, iar în anul 1998 devine solistă de muzică populară la Ansamblul “Rapsozii Botosanilor”. A efectuat, ulterior, imprimări la Radio Bucureşti şi Iaşi precum şi la Casa de discuri “Electrecord”. A susţinut spectacole în ţară şi străinătate: Israel, Portugalia, SUA, Iugoslavia, etc.
Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece precum: “Lume, lume trecatoare”, “Am avut un pui pe lume”, “Batranetea cand te bate”, “Asta-i joc din Bucovina”, etc. Pe langa pasiunea pentru muzica populara, artista s-a dedicat si filmului. Filmele în care a jucat sunt: “Baltagul”, (unde a interpretat-o pe Vitoria Lipan), “Ciprian Porumbescu” – coloana sonora (1972), “Orasul vazut de sus” – rolul Nastasiei (1975), etc.
Şi-a lansat cele două cărţi ale sale “Dureri ascunse” şi “Cu inima în palme” precum şi câteva poezii care întruchipează trăirile ei din viaţă de artista precum şi din afară ei. A primit, de asemenea, titlul de Cetăţean de Onoare al localităţilor Suceava,Rădăuţi, Siret, Pojorâta, Ciocăneşti şi Vicov precum şi al comunelor Ion Creangă din judeţul Neamţ şi Ciocârlău din judeţul Maramureş. Cu înfăţişare să blanda, modestă, cu chipu-i fără vârstă şi cu vocea sa puternică, a devenit o figura aparte printre interpreţii noştri de muzică populară. Numele de scenă, “Vicoveanca”, i l-a ales directorul ansamblului artistic, după numele satului de unde provenea. De-a lungul timpului Sofia a scos 10 discuri personale şi 6 în colaborare, informează Cronica Română
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
