Ziua de naștere a Arinei, o fetița ucraineancă, aflată în tabăra mobilă amplasată pe stadionul din Siret. Toți cei care se ocupa de bunul mers al taberei s-au mobilizat si au pregătit un moment surpriza micuței

Munca psihologilor voluntari ai ISU Suceava, în Tabăra Mobilă de pe Stadionul orașului Siret, este una esențială. Ei sunt implicați în nobila lor misiune, atât profesional, cât și emoțional. Încearcă să alunge suferința celor cazați aici, empatizând cu ei și oferindu-le tot suportul de care au nevoie. Codruța, unul dintre psihologii voluntari ai ISU Suceava, a aflat din discuțiile cu o tânără mamă faptul că fiica acesteia, Arina, a împlinit pe 03 martie, 7 anișori. A postat informația pe grupul lor de socializare, iar colegii au pus la cale o surpriză…

Toată lumea din tabără s-a mobilizat, inclusiv autoritățile locale, și împreună au organizat un moment special pentru micuța sărbătorită. I-au luat un tort, au adus baloane și coifuri, inclusiv cadouri. Cu complicitatea mamei, Arina a fost îmbrăcată bine, iar la ieșirea din cort a fost întâmpinată de o mulțime de „invitați”, care i-au cântat din inimă „La Mulți Ani!”

Emoțiile au copleșit-o pe mama fetiței, îmbrățișată de români, iar lacrimile nu se mai opreau. Pe de altă parte, Arina nu mai contenea cu mulțumirile, iar încântarea îi făceau ochișorii să strălucească: „Дякую! Дякую!” (Mulțumesc! Mulțumesc!)

Cel puțin pentru câteva momente, Arina a fost fericită să fie în centrul atenției… Sperăm ca printre amintirile ei din această perioadă complicată, să primeze acest moment în care a fost cu zâmbetul pe buze, iar noi, în suflete.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ din Stamate care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Șase adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care în luna mai a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.