Vatra Dornei, 56 arbori doborâți și rupți intenţionat, astfel încât să pară doborâţi de fenomene naturale

La fel cum a sesizat şi cu ceva timp în urmă, (a se vedea imaginile filmate de Garda Forestieră Suceava şi difuzate de Stirile ProTv în data de 10.08.2016), instituţia noastră semnalează din nou acelşi fenomen, doboarârea arborilor cu utilaje cu troliu folosind cabluri, arborii fiind distruşi intenţionat astfel încât să pară doborâţi de fenomene naturale.

Aducem în atenţie un caz similar, identificat într-o pădure aflată la o distanţa de circa 500 m de cea în care s-au constat acelaşi gen de fapte, asa cum am aratat mai sus. Lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava şi ai I.P.J. Suceava, solicitând şi participarea personalului de teren din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei, au identificat în fond forestier privat apartinand persoanei I.M., care are incheiat contract de prestari servicii silvice – paza cu Directia Silvică Suceava prin Ocolul Silvic Vatra Dornei) un numar de 56 arbori specia molid, doborati si rupti, care prezentau la intaltimea de aproximativ 1,5 m de la bază urme de zdrelire produse probabil prin aplicarea şi strângerea puternică a unui cablu specific troliilor utilajelor auto specifice. Arborii au diametre cuprinse intre 16 si 24 cm, însumează un volum de 14 mc şi sunt puternic infestati de ipidae, reprezentând un pericol de infestare şi pentru pădurile din jur.

Asa cum se poate observa si din plansele foto anexate, se pare că nu este un act natural, nu este o doborâtură de vânt ci un act de distrugere a pădurii.

Ca urmare a constatărilor din teren, s-au intocmit act de inspectie, carnete de inventariere si proces verbal de cercetare la faţa locului. Urmează ca organele abilitate să continue cercetările specifice privind infracţiunile de scoatere din rădăcini de arbori şi distrugere, în vederea identificării autorilor.

Foto

Publicitate
euro tehnic -800

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Un bărbat din Ipotești a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.