La 10.09.2016, în jurul orei 03.20, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe raza localității, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 21 de ani, care a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce circula pe str. Calea Cernăuţi din localitate, cu viteza de 100 km/h, sector de drum în care limita este de 50 km/h.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural. Totodată, pentru depăşirea vitezei regulamentare, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.250 lei, conform O.U.G. nr.195/2002.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
