Dărmăneşti, un tânăr din comuna Marginea a produs un accident după ce a intrat cu autoturismul pe contrasens

La data de 14.09.2016, în jurul orei 18.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, pe raza localității Dărmănești, un tânăr de 20 de ani, din comuna Marginea, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de o femeie de 28 de ani, din orașul Solca.
În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 28 de ani s-a răsturnat, într-un șanț din partea dreaptă a direcției de deplasare.După comiterea accidentului, nici una dintre părți implicate nu a reclamat leziuni traumatice, stabilind să încheie o înțelegere amiabilă de accident, însă ulterior, femeia de 28 de ani s-a deplasat la Serviciul de Medicină Legală Suceava.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
euro tehnic -800

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Un bărbat din Ipotești a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.