Un bărbat din Vatra Dornei, a efectuat manevra de mers înapoi lovind o femeie pe trecerea de pietoni

La data de 24.09.2016, în jurul orei 12.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, în intersecţia cu strada Gării, un localnic de 50 de ani, a efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care, a surprins și accidentat ușor o femeie de 75 de ani, din localitate, angajată în traversarea drumului public pe marcajul trecerii pentru pietoni, prin spatele autoturismului. După impact, victima a declarat faptul că, nu a suferit leziuni şi nu doreşte să se deplaseze la spital.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional de polițiști, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere.
Ulterior, în jurul orei 18.05, victima s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu a rămas internată. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate
georom

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Un bărbat din Ipotești a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.