Elevi din cadrul  Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni îşi desfăşoară stagiul de practică la Inspectoratului de Jandarmi Suceava. 

În perioada 3 ianuarie – 10 februarie a.c., 29 elevi din cadrul  Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni îşi desfăşoară stagiul de practică la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava. 

În perioada următoare, elevii vor executa misiuni şi activităţi de pregătire în cadrul programului de tutelă profesională, fiind îndrumaţi de către jandarmi cu
experienţă. Aceștia vor urma un program de acomodare cu specificul unităţii şi misiunile jandarmilor suceveni, ulterior fiind repartizaţi în cadrul structurilor care asigură paza și protecţia instituţională la obiectivele aflate în responsabilitatea inspectoratului. Stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ, iar principalele modalităţi de pregătire sunt însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, participarea la toate misiunile, activităţile având ca scop aprofundarea şi consolidarea cunoştinţelor asimilate şi perfecţionarea deprinderilor practice.

La sfârşitul celor şase săptămâni, elevii vor fi evaluați cu privire la întreaga activitate desfăşurată împreună cu jandarmii suceveni.

Publicitate
dezmembrari udesti

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Un bărbat din Ipotești a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.