De Sf. Ioan unii şoferi n-au fost chiar aşa de ,,sfinţi” au consumat alcool urcându-se la volan. Peste 20 de permise au fost suspendate

De Sf. Ioan unii şoferi n-au fost chiar aşa de ,,sfinţi”şi au consumat alcool urcându-se la volan. Au fost identificaţi de poliţişti şi s-au ales cu dosare penale. Şi în acest week-end, având în vedere şi celebrarea sărbătorii de Sf. Ioan dar şi a sărbătorilor de iarnă pe rit vechi, peste 150 de poliţişti au fost prezenţi în trafic, în ciuda gerului năprasnic, în special în partea a doua a zilei pentru a-i identifica la timp şi a-i trage la răspundere pe şoferii care consumă alcool şi pun în pericol siguranţa traficului rutier.
Au fost suspendate peste 20 de permise de conducere şi au fost aplicate zeci de sancţiuni contravenţionale. Din fericire nu au fost înregistrate în această perioadă accidente rutiere cu persoane decedate sau rănite grav.

Suceava

La data de 07.01.2017, ora 23.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au oprit pentru control pe DJ. 209, în interiorul localităţii Măriţei, comuna Dărmăneşti, autoturismul condus de un bărbat de 58 de ani, din comuna Dărmăneşti.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat iar ulterior a fost condus la spitalul judeţean unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Valea Moldovei

La data de 08.01.2017, ora 00.48, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţionau pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, pe raza comunei Valea Moldovei, au oprit autoturismul la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din comuna Valea Moldovei.

Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Marginea

La 07.01.2017, ora 04.15, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DC neclasificat, în zona podului „La Calancea”, comuna Marginea, autoturismul condus de către un bărbat de 29 ani, din comuna Vicovu de Jos și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.

Șcheia

La 06.01.2017, ora 11.30, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, l-a depistat pe un minor de 17 ani, din comuna Slatina, care conducea autoturismul pe str. Humorului din localitatea Șcheia, fără a fi posesor de permis de conducere. În autoturism se afla și un alt tânăr de 18 ani, din comuna Slatina, care, fiind posesor de permis de conducere, i-a încredinţat spre conducere autoturismul menţionat primului, având cunoştință că acesta nu este posesor de permis de conducere.
În cauză s-au întocmit dosare penale, pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere” şi „încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus, unei persoane care nu posedă permis de conducere”, urmând să se dispună procedural.

Lupcina

La 06.01.2017, în jurul orei 17.30, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pe DC 48C, pe raza localității Lupcina, autoturismul, condus de un tânăr de 25 ani, din comuna Izvoarele Sucevei, care nu posedă permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Verești

La 06.01.2017, ora 19:31, prin SNUAU 112 s-a sesizat faptul că, în centrul comunei Verești este un accident cu două mașini avariate.
Cu ocazia deplasării la fața locului, respectiv pe DJ 290, în fața magazinul „La Hopu”, în urma legitimării conducătorilor celor două autoturisme, s-a stabilit că sunt doi bărbaţi, unul de 24 ani, din orașul Salcea și celălalt de 31 ani, din municipiul Suceava.
Cei în cauză au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 24 de ani, respectiv 0,79 mg/l în cazul celui de 31 de ani, după care acestuia din urmă i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Măriţei

La data de 07.01.2017, ora 23.25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava, au oprit pentru control pe DJ. 209, în interiorul localităţii Măriţei, comuna Dărmăneşti, autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Dărmăneşti.
Întrucât conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, s-a procedat la verificarea sa în baza de date naţională a poliţiei, privind evidenţa permiselor de conducere, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Dorna Candrenilor

La data de 07.01.2017, ora 23.50, polițiștii din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, au identificat în trafic autoturismul al cărui conducător auto a fost implicat într-un accident rutier cu pagube materiale pe raza comunei Dorna Candrenilor.
La volanul autoturismului se afla un bărbat de 29 de ani, din comuna Dorna Candrenilor. Cel în cauză a condus autoturismul din direcţia Dorna Candrenilor spre Vatra Dornei iar la un moment dat a derapat, a părăsit partea carosabilă și a intrat in coliziune cu un gard.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Părhăuți

La data de 08.01.2016, ora 02.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava, au oprit pentru control pe DJ. 178A, în localitatea Părhăuți, comuna Todirești, autoturismul care era condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Todirești.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că susnumitul avea o îmbibație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat,iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Publicitate
tomibena

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Un bărbat din Ipotești a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.