Ziua Eroilor este considerată sărbătoarea naţională a poporului român, iar în acest an a fost comemorată pe 25 mai, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor. În comuna Fîntînele, festivitatea oficială de depunere de coroane de flori din partea Primăriei și a Consiliului Local, la Monumentul Eroilor căzuţi în lupta pentru eliberarea neamului a avut loc în parcul din centrul satului Bănești. Slujba de comemorare a eroilor români a fost oficiată de preotul paroh Ilie Marțineac.
Autoritățile publice locale, primarul comunei Hîj Sorin, zeci de elevii ai Şcolii „Mihai Eminescu” din Băneşti, profesori, localnici cu toții s-au adunat la ceremonia religioasă pentru a-i comemora și a le aduce un omagiu eroilor poporului român.
După citirea pericopei, preotul paroh Ilie Marțineac a rostit un cuvânt de învățătură celor prezenți despre semnificațiile praznicului Înălțării Domnului, dar și despre importanța pomenirii eroilor neamului românesc.
Foto
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile



