Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 28.08.2017, în jurul orelor 07.20, în timp ce conducea autoutilitara pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, un bărbat de 29 de ani din comuna Poieni Solca, a surprins și accidentat ușor un minor de 16 ani din comuna Șcheia, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător. Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

C-lung Moldovenesc

La 28.08.2017, orele 18.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Mai din municipiul C-lung Moldovenesc, ajungând în intersecția cu strada Vornic Ghiorghiu, un localnic de 36 de ani, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de un minor de 10 ani din aceeași localitate, care, din neatenție și fără să fie supravegheat, a pătruns pe mijlocul părții carosabile și nu a mai putut evita coliziunea. În urma impactului, minorul a suferit leziuni minore, fiind transportat de mama sa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Suceava

La 28.08.2017, ora 22.20, în timp ce conducea autoturismul pe strada Păcii din municipiul Suceava, ajungând la intersecţia cu strada Tineretului, o femeie de 47 de ani din județul Botoşani, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un localnic de 30 de ani, intrând în coliziune cu acesta. În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de femeia de 47 de ani, respectiv o tânără de 24 de ani din județul Botoşani, a fost transportată la spital, unde, în urma investigaţiilor medicale s-a stabilit faptul că, nu a suferit leziuni. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
 

Publicitate

Publicitate
pensiuneaEdelweissPutna

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Un bărbat din Ipotești a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.