Asociaţia „Tineri de Succes” Suceava, împreună cu Muzeul Bucovinei, a organizat în data de 24 august, în intervalul orar 15:00-18:00, ultimul seminar al Academiei „Tineri de Succes – Şcoala de Vară 2017” cu tema ,, Arta De A (Te) Vinde”.

Asociaţia „Tineri de Succes” Suceava, împreună cu Muzeul Bucovinei, a organizat în data de 24 august, în intervalul orar 15:00-18:00, ultimul seminar al Academiei „Tineri de Succes – Şcoala de Vară 2017” cu tema ,, Arta De A (Te) Vinde”.

Numărul de participanţi a fost unul ridicat, de peste 70, semn al eficienţei workshop-urilor organizate de-a lungul acestei veri, în cadrul cărora cei prezenţi au dobândit şi aplicat noţiuni de personal branding, marketing, vorbit în public, orientare în carieră, economie sau vânzări. Astfel, la acest ultim seminar al Academiei ,,Tineri de Succes-Şcoala de Vară 2017″ participanţii au fost puşi în situaţia de a-şi valorifica aptitudinile specifice în domeniul vânzărilor prin intermediul unor activităţi interactive care au implicat diferite strategii prezentate de către vicepreşedintele Asociaţiei, Cristian Gheorghe Cuciureanu, coach şi trainer al John Maxwell Team, în parteneriat cu Bogdan Horodincă, trainer, şi Laura Daps, un mentor în cadrul Asociaţiei, cu o largă experienţă în domeniu .

De ce un seminar numit ,,Arta De A (Te) Vinde”?
În urma unor atente observaţii, Asociaţia ,,Tineri de Succes” a ajuns la concluzia că societatea contemporană este angrenată în numeroase procese de vânzare, fiind cu toţii implicaţi în astfel de activităţi de la vârste foarte fragede. Totuşi, problema semnalată se referă la inexistenţa unor cursuri care să explice importanţa vânzării şi cum aceasta poate fi transformată într-un proces de SUCCES.

Asociaţia ,,Tineri de Succes” practică metode de educaţie nonformală, cu rezultate deosebite obţinute până acum, ceea ce a încurajat abordarea temei vânzărilor, bazându-se pe un slogan deja arhicunoscut ,,joc, distracţie şi educaţie”. Seminarul a avut drept obiective: introducerea participanţilor în atmosfera lumii vânzărilor cu ajutorul invitaţilor noştri, stabilirea aptitudinilor definitorii pentru a avea rezultate pozitive în acest domeniu şi, poate cel mai important, adoptarea unei atitudini propice artei de a vinde şi de a te vinde.

Astfel, Cristian Gheorghe Cuciureanu a prezentat importanţa conştientizării valorii pe care fiecare om o are în parte şi cât de util este ca fiecare să îşi descopere propriile talente. Deşi este departe de ceea ce promovează sistemul clasic educaţional, descoperirea vocaţiei aduce bucurie, pasiune şi succes. Aşadar, abia în momentul în care cineva ajunge să se descopere complet poate să se autoestimeze şi să înceapă procesul de vânzare.
Bogdan Horodincă, coach şi trainer la John Maxwell Team, a oferit participanţilor o nouă viziune asupra vieţii şi asupra spaţiului înconjurător, ţinând să sublinieze că oportunităţile sunt nelimitate, ele având nevoie de pasiune, energie şi fapte pentru a deveni proiecte de succes.

Dintre invitaţi s-au remarcat şi Mihaiela Ţolescu, director Dornafarm, şi Laura Daps, partenerul de încredere al Asociaţiei, filiala Iaşi, fondatoare la Atelierul de pictat Vise şi Vanillya, manager partener la Corporate Business Events, analist comportamental şi consilier de imagine. Prezenţa Laurei la acest ultim seminar nu a fost întâmplătoare şi a adus chiar un moment de surprindere, un moment în care s-a oferit să împărtăşească din experienţa sa de analist comportamental. Uluitor sau nu, fiecare participant a cerut un moment al dezvăluirilor despre propria persoană, fapt care a făcut ca programul să se prelungească cu aproximativ o oră, până la ora 19, depăşind cu satisfacţie orarul prestabilit 15:00 -18:00. Astfel, Tinerii de Succes au avut ocazia de a se cunoaşte şi pe baza informaţiilor primite din partea unui expert în analiză comportamentală, cu o experienţă deosebită în domeniu.

Asociaţia ,,Tineri de Succes” este o organizaţie non-profit, non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2012, care creează programe educaţionale, informale şi non-formale ce se adresează celor care doresc să-şi dezvolte competenţele necesare obţinerii SUCCES-ului în viaţă, atât pe plan personal, profesional, cât şi familial. Asociaţia promovează vocaţia, acţiunea şi rezultatele deosebite obţinute în toate domeniile vieţii, excelenţa în educaţie şi facilitează accesul tinerilor la cunoaştere şi auto-perfecţionare.

Persoanele interesate de a se înscrie în acest club pot să obţină mai multe informaţii de pe pagina de internet

http://www.tineridesucces.org

sau de pe pagina de Facebook

http://www.facebook.com/tineridesuccesasociatia (Clubul Tineri de Succes Suceava) şi de la Muzeul de Istorie Suceava.
Material realizat de către Cosmin-Ionuţ Brumă, reprezentant media al Asociaţiei ,,Tineri de Succes” Suceava.

Publicitate

Publicitate

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

A murit Eugen Girigan, unul dintre cei mai buni ingineri de drumuri și poduri

Eugen Girigan, unul dintre cei mai buni ingineri de drumuri și poduri din județ a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.