În contextul începerii anului şcolar 2017/2018 conducerea IPJ Suceava a solicitat luarea unor măsuri suplimentare specifice care să conducă la creşterea gradului de siguranţă rutieră a elevilor. Prevenirea victimizării copiilor urmare a accidentelor rutiere reprezintă o prioritate a poliţiei sucevene. O categorie specială de participanţi la traficul rutier o reprezintă copiii, care în contextul particularităţilor specifice vârstei, sunt vulnerabili la implicarea în accidente de circulaţie, reacţiile lor fiind imprevizibile pentru conducătorii auto.
Astfel, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.
Având în vedere faptul că în zona bulevardului George Enescu din municipiul Suceava sunt localizate 2 licee, 2 şcoli generale dar şi 2 grădiniţe, poliţiştii au desfăşurat o acţiune punctuală de creştere a gradului de siguranţă rutieră pe acest segment de drum public. Acţiunea a vizat indisciplina pietonală, neacordarea de prioritate pentru pietoni dar şi prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive.
Astfel, în cursul acestei săptămâni, timp de 3 zile au fost organizate acţiuni la care au participat 20 de poliţişti rutieri şi 8 autospeciale de poliţie.
Au fost aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 41.100 lei.
Au fost reţinute 3 permise de conducere din care 2 pentru trecerea pe culoarea roşie a semaforului şi 1 pentru viteză.
Totodată, au fost reţinute 2 certificate de înmatriculare.
Îmbucurător este că în urma acestor acţiuni nu s-a înregistrat nici un eveniment rutier cu implicarea elevilor sau a altor participanţi la trafic. Acţiunile vor continua şi în zilele viitoare, siguranţa elevilor fiind o prioritate ale Poliţiei Române.
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
