Accident rutier grav în localitatea Doroteia. 3 autoturisme au fost implicate, iar în urma impactului, două persoane au fost rănite și o persoană încarcerată. La fața locului s-au deplsat modulul SMURD de la Gura Humorului (cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD) și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Persoana încarcerată, un bărbat, a fost extras inconștient și s-au aplicat manevre de resuscitare, dar din păcate cadrele medicale au declarat decesul.
A doua persoană, o femeie, se află în stare stabilă și a fost transportată la spital.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
