Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

Sancțiuni contravenționale la regimul silvic și material lemnos confiscat de polițiști

La 15.02.2020, ora 17.00, în timp ce executau serviciul de patrulare, polițiștii patrulei de siguranță publică din cadrul SPR 4 Gălănești au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe DC ”Gară” pe raza com. Putna și transporta material lemnos, respectiv lemn rotund specia molid. Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit că autoutilitara era condusă de un bărbat de 26 ani, localnic, iar acesta a prezentat pentru materialul lemnos transportat un aviz de însoțire valabil, având ca punct de încărcare zona Putnișoara de pe raza Ocolului Silvic Putna, dintr-o partidă autorizată.

Întrucât în momentul opririi, autoutilitara încărcată cu material lemnos se deplasa pe alt sector de drum, din altă zonă forestieră decât cea înscrisă ca punct de încărcare în avizul de însoțire prezentat, s-au efectuat verificări stabilindu-se faptul că transportul provenea din alt loc decât cel corespunzător provenienței legale. Fiind chestionat cu privire la acest aspect, conducătorul auto a motivat faptul că a transportat o persoană în zona de unde se deplasa în momentul depistării, iar materialul lemnos provine din partida înscrisă în avizul de însoțire.
Transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit că bărbatul de 26 ani transporta cantitatea de 15.73 m.c. lemn rotund specia molid în valoare totală de 4.577,43 lei.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei conform Legii nr. 171/2010 Modificată, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

Publicitate
edyand

 

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Un bărbat din Ipotești a murit după ce a fost lovit de o mașină. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat de 42 de ani, din Ipotești, și-a găsit sfârșitul în noaptea de sâmbătă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.