Un bărbat de 64 de ani din Gura Humorului, a pătruns pe trotuar şi a acroşat un tânăr de 19 ani

La 18.03.2020, ora 13.40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mănăstirea Humorului din oraşul Gura Humorului, având alte preocupări de natură a distrage atenția, un localnic de 64 de ani a pătruns pe trotuar şi a acroşat un localnic de 19 ani, care staţiona lângă un motociclu. Din accident, a rezultat rănirea uşoară a tânărului de 19 ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea. Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ din Stamate care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Șase adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care în luna mai a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.