În completarea buletinului de presă emis de Grupul Strategic de Comunicare, la nivelul județului Suceava, în cursul zilei de 20.03.2020, urmare a măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea riscului de răspândire cu noul coronavirus COVID- 19, au acționat un număr de 152 de polițiști, 49 de polițiști locali și 12 jandarmi. Efectivele menționate au realizat acțiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, de verificare a locațiilor de carantinare, precum și de verificare a unităților comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.
Astfel au fost verificate:
– 663 persoane aflate în autoizolare
– 142 de unități economice
– 140 de persoane aflate în carantinare instituționalizată
Acțiunile de verificare s-au finalizat cu întocmirea a 2 (două) dosare penale pentru fals în declarații cu privire la datele funizate la persoane aflate în zona Suceava și Fălticeni, aplicarea a 16 sancțiuni contravenționale din care 12 pentru nerespectarea măsurii autoizolării cu o valoare total de 49000 lei. Trei dintre sancțiunile contravenționale au fost aplícate administratorilor de unități economice (baruri)din zona Cîmpulung Moldovenesc, pentru nerespectarea Ordonanței militare, valoarea total a acestora fiind de 210000 lei.
Informațiile care pot fi comunícate de către Instituția Prefectului, conform dispozițiilor primite, sunt cele referitoare la măsurile pentru împiedicarea răspândirii și combaterii COVID- 19, măsurile de ordine publică dispuse, identificarea și amenajarea locurilor pentru carantinare fără precizarea locației, recepțiile de materiale și echipamente.
Ne adresăm din nou populației cu recomandarea de a respecta măsurile dispuse pentru limitarea și prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus COVID- 19, în special măsurile de autoizolare, protecție prin dezinfectarea mâinilor și utilizarea măștilor și evitarea deplasărilor inutile în locuri aglomerate, se arată într-un comunicat emis de Instituția Prefectului – Suceava.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
