La pompierii 25.03.2021, în jurul orei 11:48 militari ai Gărzii de intervenție Solca și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore au intervenit, cu trei autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Arbore.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul casei și bunuri din interiorul acesteia, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la locuința învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 13:10.
Au ars: acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile și altele. S-au degradat pereții portanți ai casei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, precum și locuința învecinată.
Foto:
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile





