La data de 29.05.2021, orele 16:07, polițiștii Serviciului Rutier Suceava au oprit pentru control pe strada Spitalului din municipiul Rădăuți, autoturismul condus de către un localnic. Întrucât emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare a acestui aspect a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde s-a supus prelevării mostrelor biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului”.
La 29.05.2021, orele 20.30, polițiștii SPR 8 Adâncata au oprit pentru control pe strada Castanilor din sat Mitocu Dragomirnei, comuna Mitocu Dragomirnei, autoturismul marca KIA, condus de către un bărbat din comuna Mitocu Dragomirnei. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind e 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, acesta a fost condus la Spitalul județean Suceava unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cu ocazia verificării în baza de date s-a stabilit că șoferul figurează ca fiind în carantină până la data de 29.05.2021 inclusiv, motiv pentru care a fost sancționat contravențional și conform Legii 55/2020.
La data de 29.05.2021, orele 22.20, patrula de siguranță publică din cadrul Poliţiei mun. Rădăuţi, Biroul de Ordine Publică, a observat un moped pe care se aflau două persoane de sex masculin, care nu purtau căști de protecție și care aveau o deplasare sinuoasă, venind din direcția com. Frătăuții Vechi și deplasându-se în direcția centrului mun. Rădăuți. Având în vedere cele constatate, polițiștii au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire, ocazie cu care conducătorul mopedului a încercat să fugă virând pe strada Ing. Andronic Motrescu și oprind scuterul pe partea dreaptă a carosabilului. A fost identificat conducătorul mopedului și pasagerul acestuia. S-au efectuat verificări în bazele de date ale Poliției Române, constatându-se faptul că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus ulterior la Spitalul Mun. Rădăuți în vederea recoltării probelor biologice.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
La 29.05.2021, ora 23.50, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a observat pe str. Ștefan cel Mare din mun. Rădăuți un moped, al cărui conducător circula haotic, ce avea direcția de deplasare dinspre comuna Marginea către centrul mun. Rădăuți. Conducătorul mopedului a fost la un pas de a se tampona cu autospeciala de poliție, în ultimul moment agentul de poliție a evitat contactul cu mopedul.
Conducătorul mopedului a fost legitimat în persoana unui bărbat din mun. Rădăuți.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române s-a constatat faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul pe care acesta îl conducea nu figurează ca fiind înmatriculat. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”.
[/su_box
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile