Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Dosare penale la regimul rutier

La 24.06.2021, ora 19.00, o patrulă din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DN 29A din comuna Adancata, autoutilitara condusă de un bărbat din comuna Zvoriștea. În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul din comuna Zvoriştea are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

La 24.06.2021, orele 19.50, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112”, cu privire la faptul că pe strada General Mleșniță din comuna Baia, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Baia, în dreptul unui imobil, un bărbat a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea drumului. Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat probe biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.

În cauză s-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

La 24.06.2021, în jurul orelor 22.05, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni a oprit pentru control pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, mopedul condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Hănțești. Din verificările efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 36 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar mopedul nu este înregistrat/înmatriculat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Bărbat găsit carbonizat în casa care a ars

Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost găsit mort în locuința …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.