Sancţiuni contravenţionale în valoare de 266.119 lei aplicate de poliţişti, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive

În perioada 30.07-01.08.2021, cadrele Serviciului Rutier şi cele ale formaţiunilor de profil din teritoriu, au organizat şi executat pe raza de competenţă acţiuni specifice pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, ocazie cu care au fost testaţi cu aparatul etilotest 681 conducători auto.
În cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat 131 sancţiuni contravenţionale în valoare de 63.525 lei, au reţinut în vederea suspendării 17 permise de conducere, au retras 14 certificate de înmatriculare şi au constatat 14 infracţiuni la regimul rutier.

În ziua de 02.08.2021, în jurul orelor 01:58, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Păltinoasa, un localnic de 20 de ani a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu doi stâlpi de iluminat public. Din evenimentul rutier au rezultat doar pagube materiale. Din verificările efectuate de poliţişti în bazele de date s-a constatat faptul că, bărbatul de 20 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier. Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substaneţe”, iar în urma probatoriului administrat, conducătorul auto de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore fiind încarcerat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.

În perioada 30.07 – 01.08.2021, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ sprijiniți de efectivele de ordine publică, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii nerespectării regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a depăşirilor neregulamentare și a tuturor normelor privind circulația pe drumurile publice de către participanţii la traficul rutier, ocazie cu care au fost aplicate 5.505 sancţiuni contravenţionale în valoare de 202.594 lei.
În cadrul acţiunii poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 89 permise de conducere, au retras 22 certificate de înmatriculare şi au constatat 5 infracţiuni la regimul rutier.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Sursa foto arhiva

Sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 lei aplicate de polițiști în cadrul Acțiunii Scutul Pădurii

În perioada 09 – 11.10.2021, conform Planului de acțiune “Scutul Pădurii”, poliţiştii din cadrul IPJ …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.