Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Prefectura Suceava anunță că se vor organiza trei sesiuni suplimentare de examinare pe traseu, în luna mai

Prefectura Suceava informează că, în vederea reducerii decalajului existent între momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului de conducere auto, prefectul Alexandru Moldovan a aprobat susținerea, pe parcursul lunii în curs, a trei sesiuni suplimentare de examinare pe traseu, în datele de 07,14 și 21 mai.

,,În același context, al eforturilor depuse în vederea desfășurării unei activități la parametri cât mai apropiați de cei normali la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, prefectul Alexandru Moldovan a inițiat demersurile în vederea suplimentării statului de funcții al serviciului cu un număr de 5 funcții de agent principal de poliție, toate la Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări.”, potrivit sursei citate.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Un pădurar și un administrator de firmă, cercetați pentru tăierea ilegală a peste 500 mc de material lemnos

Un pădurar și un administrator de firmă sunt cercetați penal după ce ar fi tăiat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.