92 de situații de urgență înregistrate în minivacanța de Rusalii. Peste 150 de pompieri militari suceveni s-au aflat zilnic la datorie

În minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, peste 150 de pompieri militari suceveni s-au aflat zilnic, și sunt în continuare la datorie pentru asigurarea protecției și a siguranței cetățenilor.

Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, s-au înregistrat 92 de situații de urgență. Majoritatea misiunilor gestionate de pompieri au constat în cazuri medicale, prin acordarea primului ajutor calificat.

,,Colegii noștri au mai intervenit pentru localizarea și lichidarea a patru incendii, izbucnite pe raza județului Suceava, care au produs mai multe pagube materiale. De asemenea, s-au înregistrat patru accidente rutiere la care pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea sau acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor implicate. În continuare, pompierii militari suceveni rămân mobilizați 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a eventualelor situații de urgență.

Vă dorim o săptămână liniștită, fără evenimente neplăcute!”, informează sergentul-major Radu Gabriel.

Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Activitatea Serviciului de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Fălticeni va fi suspendată timp de trei zile

Activitatea Serviciului de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Fălticeni va fi suspendată timp de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.