Breaking News

Poliția Suceava: Alte dosare penale întocmite de oamenii legii la regimul rutier

La 15.06.2022, în jurul orei 11.30, Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată direct de către un bărbat de 24 de ani din comuna Vatra Moldoviței, despre faptul că, pe raza localității a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar celălalt conducător auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat verificări în bazele de date, rezultând faptul că, localnicul de 53 de ani implicat în evenimentul rutier nu posedă permis de conducere. Întrucât emana halenă alcolică, bărbatului de 53 de ani i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, dar la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 15.06.2022, în jurul orei 19.20, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Centurii din comuna Șcheia, autoturismul condus de un bărbat de 30 ani din comuna Stroiești. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 16.06.2022, ora 01.15, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Politie Rurală Mălini a oprit pentru control pe DJ 209A pe raza comunei Mălini, autoturismul condus de un bărbat de 28 ani din comuna Baia.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul de 28 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural, notează Poliția Suceava.

Publicitate
edyand

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Prima ediție AMESTEC – Festivalul unde atingi cerul, își deschide porțile între 26 -28 august 2022, în Fundu Moldovei

Un nou eveniment muzical va avea loc în perioada 26 – 28 august 2022 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.