Razie desfășurată de polițiștii din Vatra Dornei. Peste 80 de persoane legitimate și 57 de testări cu aparatele etilotest

În noaptea de 06/07.08.2022, între orele 18.00 – 02.00, Poliţia municipiului Vatra-Dornei și Poliția orașului Broșteni au organizat şi executat o acțiune în sistem integrat, angrenând efective din cadrul celor două subunităţi, Secţiei 15 de Poliţie Rurală Vatra Dornei și lucrători din cadrul Detașamentului de Jandarmi Vatra Dornei.

Potrivit IPJ Suceava, scopul acțiunilor a fost prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, precum și în proximitatea discotecilor și barurilor, precum și asigurarea unui climat de siguranță rutieră corespunzător.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenționale în valoare de 10.205 lei.

De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Au fost legitimate 86 de persoane și s-au realizat 57 de testări cu aparatele etilotest.

Astfel, la data de 06.08.2022, ora 21:33, polițiștii unui echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în cadrul acțiunii în sistem integrat, efectuând activități de control al traficului rutier pe D.J. 174 Neagra-Broșteni, orașul Broșteni, au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 47 ani din or. Broșteni, jud. Suceava. Întrucât acesta avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,92 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal.

Publicitate

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ din Stamate care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Șase adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care în luna mai a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.