Foto – Incendiu într-o gospodărie din Zvoriștea. Un bărbat în vârstă de 49 de ani a suferit arsuri la o mână și la nivelul feței

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai SVSU Zvoriștea, au intervenit în această dimineață, 17 octombrie, în jurul orei 3:55, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Buda, comuna Zvoriștea.

Conform ISU Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la restul locuinței.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui bărbat în vârstă de 49 de ani, care a suferit arsuri la o mână și la nivelul feței. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Au ars anexele gospodărești pe o suprafață totală de aproximativ 60 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Au mai ars circa 8 metri cubi lemn de foc, elemente de tâmplărie și alte bunuri. În incendiu au pierit doi porci, 21 păsări de curte și un iepure.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurtcircuit).

Incendiul a fost lichidat la ora 6:10, iar pompierii au salvat restul casei de locuit cu bunurile aferente, precizează sursa citată.

Publicitate
serjexim

Publicat de: StiriInfoSuceava

Alte articole

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ din Stamate care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

Șase adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care în luna mai a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.