Procesiunea cu racla moaștelor Sf. Ioan cel Nou va avea loc joi după amiază, de la ora 18.00

Joi după-amiază, începând cu ora 18.00, pe străzile din municipiul Suceava se va derula procesiunea ”Calea Sfinților” cu racla în care se află moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Anul acesta, pelerinajul se va face pe traseul: curtea Catedralei Arhiepiscopale – strada Ion Vodă Viteazu – oprire la Biserica „Învierea Domnului” – strada Ana Ipătescu, cu opriri la Biserica Domnițelor și la intersecția cu strada Mirăuților- strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru” – strada Curtea Domnească – strada Vasile Alecsandri – strada Mihai Eminescu – oprire la Biserica „Sfântul Nicolae” – strada Mărășești – oprire la Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala) – bulevardul George Enescu – strada Universității, oprire în intersecția Nordic – oprire în fața Universității „Ștefan cel Mare” – Bulevardul 1 Mai – strada Mihai Viteazu – oprire la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – strada Trandafirilor – trecere prin parcarea Hotelului Bucovina – oprire la Prefectura Suceava – strada Mitropoliei – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Credincioșii se pot închina la racla cu moaște timp de patru zile, iar sâmbătă, 24 iunie, când este pomenită aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou în Cetatea Sucevei, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

O șoferiță din Luncușoara, beată și fără permis, a provocat mai multe distrugeri

O șoferiță în vârstă de 38 de ani, din satul Luncușoara, comuna Udești, a fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal