Prejudiciu de 51 de milioane de lei la o firmă care făcea afaceri ilegale cu tutun din Rusia

Un prejudiciu de 51 de milioane de lei a fost stabilit de inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Suceava la o firmă care făcea afaceri ilegale cu tutun din Rusia. Potrivit unui comunicat de presă, în perioada februarie 2022 – iulie 2023, inspectorii ANAF din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Suceava au verificat un operator economic din județul Iași, care s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale și a cauzat bugetului general consolidat un prejudiciu imens prin neplata accizelor și a TVA-ului.

Potrivit sursei citate, firma ieșeană a importat 49.500 kilograme de tutun brut din Federația Rusă, cu o valoare de achiziție de 99.000 de euro, fără a deține autorizație de comercializare de tutun brut. Scriptic, cantitatea importată de tutun brut ar fi fost livrată intracomunitar către un partener din Ungaria, prin intermediul unei societăți de transport din Germania.

„Ca urmare a verificărilor specifice și schimbului de informații cu autoritățile fiscale din Ungaria și Germania, s-a constatat că livrările intracomunitare de bunuri și serviciile de transport consemnate în acte au fost fictive. De fapt, tutunul brut importat a fost prelucrat ilicit, folosit la producerea ilegală de țigarete și vândut pe teritoriul României”, se arată în comunicat.

Conform legii, tutunul brut poate fi comercializat către un operator economic din România doar dacă este autorizat ca antrepozitar pentru producția de tutun prelucrat, deplasarea tutunului efectuându-se direct către antrepozitul fiscal al acestuia. Direcția Antifraudă Suceava a transmis că firma ieșeană nu a justificat deplasarea ulterioară a tutunului brut în spațiul comunitar și nici către un antrepozit fiscal din interiorul țării, respectiv nu a deținut nici o autorizație emisă de autoritatea competentă în vederea deținerii, depozitării, transformării sau producției de produse accizabile rezultate din valorificarea tutunului brut.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Moarte suspectă într-o comună de la granița cu Ucraina

Un bărbat a murit în condiții suspecte într-o comună de la granița cu Ucraina. Este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.