Doi ucraineni care au depășit pe linie continuă, amendați și lăsați fără permisele de conducere

Doi ucraineni care au circulat pe drumurile din Suceava au avut surpriza să nu poată trece înapoi în țara lor. Asta pentru că erau dați în consemn la frontiere după ce au încălcat legislația rutieră. Mai exact, cei doi au fost filmați în timp ce efectuau depășiri cu tirurile pe care conduceau pe linie continuă. Evenimentele au avut loc pe 18 iulie, pe drumul național 2, la Dărmănești. Pe 5 august, polițiștii de frontieră din PTF Siret i-au sunat pe colegii de la Biroul Poliției Rutiere Suceava pentru a-i anunța că ucrainenii căutați au sosit. Cei doi ucraineni au fost amendați cu 1.160 de lei, respectiv 870 de lei. În plus, celor doi le-au fost ridicate permisele de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.

”În ultimii ani, la nivelul IPJ Suceava au fost dispuse în mod constant măsuri pentru creșterea fermității în ceea ce privește abordarea situațiilor de risc rutier și comportamentele în trafic care pun în pericol siguranța rutieră. Măsurile preventive privative de libertate au fost aplicate în cazurile de încălcare a legislației penale prin cumul de infracțiuni sau infracțiuni rutiere grave. Rezultatele s-au evidențiat într-un trafic rutier mai sigur și o evoluție descendentă constantă în ceea ce privește accidentele grave și persoanele decedate în accidente rutiere. Efortul operativ a fost completat și de o colaborare foarte bună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu dar și cu mass-media. Exploatarea eficientă a surselor deschise a dus la identificarea și sancționarea unor șoferi teribiliști sau care pun în pericol siguranța rutieră”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Lucrări de modernizare a drumului principal din Pătrăuți

Primarul comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc, a anunțat că începe modernizarea drumului județean DJ208V din Pătrăuți, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.