Parte din capul unui muncitor afectat de explozia unui pneu, refăcut de medicii suceveni printr-o intervenție complexă

Un muncitor în vârstă de 45 de ani grav afectat de explozia unui cauciuc în timp ce se afla la muncă, la o societate din Șcheia, are o nouă șansă. Asta după ce capul care i-a fost afectat destul de serios a fost refăcut de medicii suceveni în timpul unei intervenții chirurgicale complexe. Medicul Gelu Duprii, cel care a coordonat operația, a declarat că pacientul prezenta multiple fracturi la nivelul feței și la unul dintre oasele craniului – hemimaxilar, os malar, arcadă zigomatică și mandibulă dreaptă cu deplasare importantă, fracturi deschise intra și extra oral, cu lipsă de substanță osoasă, cu afectarea globului ocular drept. Pe partea laterală a craniului avea o fractură de os temporal prin care se vedea membrana care acoperă creierul (dura mater), precum și plăgi care traversau dintr-o parte în alta țesuturile moi (plăgi transfixiante).

Vineri dimineață, a doua zi după internarea pacientului, echipa condusă de medicul chirurg Gelu Duprii, din care au făcut parte chirurgul Vlad Covrig, medicul ATI Livia Ștreangă și asistenta medicală Cătălina Obadă, a intervenit chirurgical și vreme de peste 4 ore i-a reconstruit omului fața prin reașezarea oaselor în poziția normală și fixarea cu plăcuțe și șuruburi la nivelul punții osoase dintre față și craniu, marginea orbitei, la nivelul maxilarului și al sinusului maxilar, care ajută la menținerea poziției corecte a ochiului, i-au refăcut osul temporal, i-au reașezat și cusut țesuturile de la nivelul feței. Din motive de siguranță s-a practicat și traheotomie. În limbaj medical, procedurile efectuate sunt de „reducere și osteosinteză cu plăcuțe și șuruburi la nivelul suturii fronto-malare, rebordului orbitar inferior, creastă zigomato-alveolară, arcadă zigomatică și meșarea sinusul maxilar la nivelul hemifacies drept; reducerea fragmentelor osului temporal; repoziționare și sutură părți moi”.

Doctorul Gelu Duprii a precizat că evoluția postoperatorie este una favorabilă, pacientul prezentând o stare generală bună. Prognosticul este unul bun, neurologic nu vor fi sechele, pacientul va fi complet funcțional.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Două case distruse de un puternic incendiu izbucnit la 4.00 dimineață

Duminică dimineață, la ora 4.00, ISU Suceava a fost sesizat că are loc un incendiu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.