Luni, 25 martie, când Poliția Română a marcat 202 ani de la atestare, a fost și ziua naștere a lui Tudor, un copil din Suceava cu rezultate foarte bune la învățătură, fără absențe și al cărui vis este să devină polițist.
Polițiștii au decis să îi facă o surpriză lui Tudor și au mers acasă la copil cu un tort cu însemnele stilizate ale poliției dar și cu motocicleta și autospeciala poliției, stârnind bucuria lui Tudor și a celorlalți copii care erau prezenți la ziua lui.
Autospeciala BMW, una din cele mai noi mașini ale IPJ Suceava, a fost vedetă care nu avea cum să nu atragă un copil care se vizează polițist.
”A fost un moment frumos, în care s-au unit aniversarea a 202 ani de evoluție instituțională cu sărbătoarea zilei de naștere a unui tânăr ce reprezintă viitorul Poliției Române.
Încă o dată, la moment aniversar – La mulți ani, polițiști! La mulți ani Poliția Română!” se arată într-un comunicat de presă transmis de comisarul-șef Ionuț Epureanu.
FOTO: