Un șofer neatent a provocat un accident cu doi răniți pe DN2

Un șofer neatent a provocat marți seară un accident soldat cu rănirea celui vinovat și a altui șofer. Accidentul s-a petrecut pe drumul național 2, în zona localității Pătrăuți.

Un bărbat care se afla la volanul unui autoturism marca Audi A6, oprit în afara carosabilului, a intrat pe drumul național fără să se asigure. Mașina a fost lovită violent de un alt autovehicul, marca Renault Laguna, care circula în aceeași direcție, dinspre Pătrăuți spre Dărmănești.

Din accident a rezultat rănirea celor doi șoferi, iar unul a rămas încarcerat și care a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a fi scos de acolo.

Cei doi șoferi au fost preluați de ambulanțe și duși la spital cu leziuni ușoare. Ambii au fost testați cu aparatul etilotest, dar nici unul nu consumase băuturi alcoolice, dar chiar și așa li s-au luat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Circulația în zonă a fost blocată total timp de zeci de minute.

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Expoziție foto dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Muzeul Bucovinei

O expoziție foto-documentară dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza poate fi vizitată la Muzeul Național al …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.