Lucrările la podul rutier de la Milișăuți de peste apa Sucevei se apropie de final.
Constructorul a transmis ca termen de închidere a lucrării finalul lunii iulie în timp ce o perspectivă ușor mai pesimistă ar fi finalul de august. Așadar, de la mijlocul acestei veri, cel târziu spre finalul verii, circulația de la Milișăuți la Rădăuți va reveni la normal, pe podul rutier de peste apa Sucevei.
De la începutul acestei săptămâni firma a început lucrările de hidroizolație a plăcii supra-betonate.
Mai sunt câteva etape ale lucrării, care cuprind rampele de racordare, sferturile de con, amenajarea albiei râului Suceava, protecția pilelor și fundațiilor cu gabioane.
Ultimele etape ale lucrării sunt montarea bordurilor, parapetelor de protecție, straturile de asfalt I și II, plus rosturile de dilatație.
Tot podul va fi protejat cu vopsea anticorozivă, înainte de a se relua circulația.
”Având în vedere importanța acestui obiectiv de infrastructură rutieră sunt obligat să trag un puternic semnal de alarmă, solicitând conducerii DRDP Iași să intervină de urgență.
De peste doi ani semnalez Ministerului Transporturilor și Infrastructurii sincopele apărute, modul defectuos al conducerii DRDP Iași de management al lucrărilor, intervenind de-a lungul timpului multiple întârzieri însoțite de justificări lamentabile.
Din nefericire întârzierile acumulate nu mai pot fi recuperate, dar poate fi stopată producerea altora.
Am afirmat că nu voi face trimitere la alte proiecte aflate în gestiunea DRDP Iași, care curg în alt ritm. Realitatea îmi confirmă că este nevoie de implicarea fermă a factorilor decizionali pentru finalizarea la termen a acestui proiect major de infrastructură, dar și pentru recuperarea respectului datorat cetățenilor județului Suceava”, a transmis prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan.
FOTO: