Vineri seară, un apel la 112 a anunțat, în jurul orei 18.45, că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Botoșana, s-a electrocutat în timp ce se afla în fântâna din curte.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care în urma manevrelor de resuscitare efectuate, a constatat decesul bărbatului în vârstă de 38 de ani.
Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că bărbatul decedat și fratele său au decis, vineri după-amiază, să curețe fântâna care se află în curtea domiciliului.
Cei doi au scos cu ajutorul unei pompe apa din fântână, după care au coborât pe rând și au scos mâlul.
Cel care a murit a decis să coboare și el în fântână și i-a cerut fratelui său pompa pentru a scoate restul de apă care s-a adunat.
În momentul repornirii pompei, bărbatul de 38 de ani a căzut lângă scară cu care coborâse și a strigat la fratele său să o oprească.
Fratele a oprit pompa și coborât imediat și l-a adus la suprafață pe fratele său.
Din păcate, personalul medical ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul bărbatului în vârstă de 38 de ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și continuă cercetările, așteptând rezultatele necropsiei.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
