Județul Suceava este sub două coduri de instabilitate atmosferică. Avertizările au fost transmise de Administrația Națională de Meteorologie, iar jumătate din județ se află sub cod galben, iar cealaltă jumătate sub cod portocaliu.
Avertizarea de tip cord galben este valabilă de pe 24 iulie, ora 10.00, până joi, 25 iulie, ora 10.00.
Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină.
Meteorologii spun că instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele două zile, în cea mare parte a țării.
Avertizarea cod portocaliu este valabilă pentru ziua de miercuri, între orele 12.00 – 21.00.
Potrivit celor de la ANM, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.