A patra ediție a crosului caritabil ”Alerg pentru mama”

A patra ediție a crosului caritabil ”Alerg pentru mama” va avea loc duminică, 9 martie 2025, începând cu ora 10:00, în Zona de Agrement de pe malul râului Suceava. Organizatorii își propun prin intermediul acestei acțiuni să transmită un mesaj de speranță și solidaritate, oferind sprijin concret victimelor violenței domestice prin Casa ADRA, un loc sigur unde mamele își pot reclădi viața alături de copii.

Participanții pot alerga pe un traseu semnalizat, stabilit de organizatori în unul dintre cele 13 orașe participante, inclusiv Suceava, sau să opteze pentru un traseu liber, ales în localitatea lor de domiciliu.

Pentru traseele organizate la Suceava, sunt disponibile următoarele probe: 500 m (pentru copii între 4 și 12 ani), 2,5 km, 5 km și 10 km.

Înscrierile în ziua evenimentului sunt posibile, însă diplomele și medaliile vor fi oferite în funcție de disponibilitate. Pentru cei care aleg traseul liber, numărul de alergător și diploma vor fi trimise ulterior în format electronic.

Înscrierea se poate face online, accesând link-ul de pe amicus.ro/apm.

Pachet Promo (85 lei, după 24 februarie, în limita stocului): include tricou personalizat, număr de alergător, medalie, diplomă, apă și baton proteic – disponibil pentru traseele de 2,5 km, 5 km și 10 km.

Pachet Standard (55 lei): include număr de alergător, medalie, diplomă și apă – pentru aceleași trasee.

Pachet Kinder Promo (70 lei, după 24 februarie, în limita stocului): dedicat copiilor de 4-12 ani care aleargă pe traseul de 500 m, cu tricou, diplomă, apă și baton proteic.

Fondurile strânse vor contribui la susținerea Casei ADRA, care oferă adăpost și suport victimelor violenței domestice.

Evenimentul, susținut de ADRA și Amicus, își propune să sensibilizeze comunitatea și să arate că „fiecare pas aduce speranță”.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Doi elevi, eliminați de la ultima probă a bacalaureatului

Doi elevi au fost eliminați de la ultima probă a examenului de bacalaureat, care s-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal