Incendii de vegetație uscată unul după altul. Cel mai grav, încă în derulare, este la o pădure

Timpul scurt scurs din momentul în care temperaturile de afară au crescut a fost suficient pentru un număr mare de incendii de vegetație uscată. În decurs de numai 24 de ore s-au înregistrat deja 6 astfel de incendii în localitățile Straja, Voroneț, Nisipitu, Gura Putnei, Suceava și Văleni-Stânișoara.

Flăcările au mistuit aproximativ 7 hectare de vegetație uscată, arbuști și litieră, punând în pericol fonduri forestiere sau alte terenuri din zonă și construcții civile.

Cel mai grav incendiu, care este în derulare și acum, este cel de la Văleni-Stânișoara. Flăcările se manifestă la litiera pădurii, pe o suprafață de aproximativ 7 hectare, și există pericolul de propagare a focului la întregul fond forestier.

La fața locului intervin peste 120 de pompieri militari, lucrători ai Ocolului Silvic Mălini și ai Serviciului voluntar pentru situații de urgență Cornu Luncii, urmând ca forțele să fie suplimentate, în funcție de dinamica intervenției.

Reprezentanții ISU Suceava le cer autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea incendiilor, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este interzis.

Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenții, și se sancționează cu amendă între 7.500 – 15.000 de lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, respectiv între 50.000 – 100.000 de lei, pentru persoane juridice.

”Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Prezență la vot de aproape 40%, la ora 17.00, în județul Suceava

Aproape de ora 17.00, prezența la urne în județul Suceava se apropia de 40%. Prezența …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal