Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din satul Bănești, comuna Fântânele a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.
Acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, victimă fiind propria soție.
Faptele s-au derulat în cursul zilei de 22 decembrie 2024 în dormitul locuinței celor doi, pe fondul consumului de alcool și a unei dispute contradictorii, care apoi a degenerat.
”În urma unei discuții în contradictoriu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei stări conflictuale anterioare, între cei doi a izbucnit un conflict fizic, inculpatul lovind în mod repetat victima cu o coadă de mătură care se afla în cameră, la nivelul corpului, în special al coapselor. La un moment dat, inculpatul a rupt coada de mătură în două, continuând să o lovească pe victimă cu ambele secțiuni. Încercând să se apere de loviturile primite, victima a reușit să-i smulgă inculpatului una dintre secțiunile de coadă de mătură, lovindu-l la rândul său, pentru a-l determina să înceteze agresiunea. În acest context, folosind cutter-ul pe care îl avea asupra sa, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură în zona gâtului, cauzându-i o plagă tăiată latero-cervicală stângă de aproximativ 10-12 cm”, au descris procurorii suceveni scenele de agresiune din decembrie anul trecut.
Soțul a observat sângerarea abundentă și a sunat-o pe mama lui și i-a cerut să cheme o ambulanță.
Femeia a ajuns la spital, unde a fost supusă de urgență unei prime intervenții, după care, din cauza unei sângerări importante la nivelul plăgii cervicale (hemoragie postoperatorie) a fost supusă unei a doua intervenții chirurgicale.
Leziunile traumatice produse persoanei vătămate de către inculpat au necesitat 44-45 zile de îngrijiri medicale și au fost de natură a-i pune în pericol viața.
Procurorii au făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.