Exercițiu de amploare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Joi, 20 martie a.c., de la ora 11:00, pompierii militari suceveni au organizat un exerciţiu de conducere și cu forțe în teren, cu tema Intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi a celorlalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur, urmat de incendiu, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Suceava şi a Planului Alb al obiectivului. La activitate, alături de colonelul Costică Ghiață, inspectorul șef al pompierilor militari suceveni, au participat prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, și vicepreședintele Consiliului Județean, Nicolae Robu, în calitate de președinte, respectiv, membru, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Scenariul exercițiului a presupus producerea unui cutremur de pământ, care s-a resimțit puternic în municipiul Suceava. Urmare a situației de urgență, s-au înregistrat efecte negative în rândul pacienților și al personalului medical, dar și asupra clădirii spitalului.
Pe lângă tema generală a exercițiului, evaluatorii activității au transmis și alte situații tactice, pe care echipajele angrenate în exercițiu au trebuit să le analizeze și să le rezolve în timp real. Astfel, echipajele au fost nevoite să localizeze și să lichideze un incendiu izbucnit la nivelul unei secții din spital, să gestioneze un eveniment de tip radiologic (CBRN), precum și alte situații specifice, cu risc pentru siguranța salvatorilor.

La acest exercițiu, pompierii militari au intervenit cu diferite tipuri de tehnică și mijloace de intervenție, specifice riscurilor abordate, printre acestea menționând următoarele: autospeciale de primă intervenție și comandă, punct de comandă mobil, post medical avansat, container multirisc, autospeciale de stingere cu apă și spumă și sistem de hidroperforare, autosanitare de intervenție, camere de termoviziune, precum și alte mijloace pentru suport decizional.

O parte din tehnica folosită la această activitate a fost achiziționată prin proiectul IGSU – VIZIUNE 2020, dar și cu sprijinul Consiliului Județean Suceava. În acest sens, președintele Gheorghe Șoldan, în calitate de vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a transmis un mesaj prin care își exprimă susținerea pentru o dezvoltare a capacității de răspuns a forțelor profesioniste pentru situații de urgență, astfel încât județul Suceava să beneficieze de cele mai performante mijloace de intervenție, specifice tipurilor de risc existente în zona de competență a ISU Suceava.

Exercițiul a evidențiat o colaborare eficientă între instituțiile implicate și o reacție rapidă la un scenariu de criză complex, iar sprijinul constant din partea autorităților județene subliniază necesitatea dezvoltării continue a capacității de răspuns în situațiile de urgență, garantând astfel protecția cetățenilor și eficiența intervențiilor în fața oricărui tip de risc.

Foto

Video

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Sucevenii au intrat în scurta vacanță de Paște pe locul 5 în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal CSU Suceava are parte de sărbători pascale fericite, aflându-se pe locul V …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal