A murit Constantin Sîrghi, fost profesor de matematică și director al Școlii 11 din Burdujeni

Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, din cartierul Burdujeni, a anunțat trecerea în neființă a renumitul profesor de matematică Constantin Sîrghi, care avea vârsta de 75 de ani.

Profesorul de matematică Sîrgi a fost director al școlii ”Miron Costin” în perioada 2008 – 2016.

El a activat la aceeași școală din perioada anilor 1990 și a fost unul din profesorii foarte cunoscuți ai Școlii Miron Costin, Școala 11 cum mai este ea cunoscută.

Redăm integral mesajul Școlii Miron Costin Suceava:

”Universul rânduiește drumurile noastre, împletește viată pământeană cu cea veșnică și ne dă bucuria de a cunoaște confrați a căror cale e strâns legată de a noastră. Tot el ne dă amintirile ca să îi purtăm mereu cu noi pe cei dragi. Astăzi este despre renumitul profesor Constantin Sîrghi, fost director al școlii ”Miron Costin” în perioada 2008 – 2016, care a primit misiunea de a învăța pe alții printre stele și văzduhuri. E o zi tristă pentru că ne-am fi dorit să-l mai avem lângă noi, să ne lumineze drumuri, să ne învețe axiome matematice și despre viață, să ne dea sfaturi, să ne mângâie, să ne spună o poezie și să ne aducă zâmbete. Așa cum a făcut-o întreaga viață. N-a precupețit niciun efort să-i știe pe alții că sunt bine. A avut doar vorbe de încurajare și fapte de susținere. A schimbat soarta unui colectiv și a știut întotdeauna ce trebuie făcut ca oamenii să rămână prieteni. A făcut din algebră o poezie și din geometrie o muză, pe care a dăruit-o, alături de sufletul său, elevilor. Rugăciunile noastre vă vor însoți în drumul spre veșnicie, pentru că iubirea dumneavoastră pentru educație, copii, semeni, familie și prieteni, e o nestemată care va croi calea spre eden. Iar amintirea timpurilor trăite împreună va fi flacăra care va lumina dincolo de neființă. Dumnezeu să vă primească în Împărăția Lui”!

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Sucevenii au intrat în scurta vacanță de Paște pe locul 5 în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal CSU Suceava are parte de sărbători pascale fericite, aflându-se pe locul V …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal