Ciprian Anton este noul șef al Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Acesta a fost numit în noua funcția în cursul zilei de miercuri, 23 aprilie, și îl înlocuiește pe Grigore Bocanci, care a demisionat săptămâna trecută.
Ciprian Anton, care până acum a fost directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava, a mai făcut parte din echipa de conducere a IȘJ, timp de un an și jumătate, din 2020 până în 2022, când a fost adjunct.
La conducerea Inspectoratului Școlar, liberalul Anton va fi secondat de adjuncții Petru Crăciun și Matei Gabriel, ambii de la PSD.
”Vreau să-i mulțumesc fostului inspector general pentru activitatea desfășurată. Revin după 3 ani și sper să reușesc să fac lucrurile să meargă într-o direcție bună”, a declarat noul inspector general, Ciprian Anton.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
